Si parca mi-e dor sa ploua afara si sa nu imi pese...Sa ma desparta atat de multe de griurile din peisaj,incat sa nu simt frig...Sa privesc cerul incruntat prin aburii cafelei si sa raspund la chemarea unui glas ce-mi incalzeste atat patul cat si sinele... Dar nu e nici un glas si imi aud doar gandurile tremurand in bataia ceasului.Imi vorbesc atatea,dar nici unul nu suna cald.Toate...copii ale aceleasi monotonii crude de toamna.Mi-e sufletul incalzit doar de ecoul surd al pianul uitat intr-o melodie parca fara sfarsit.
Ma uit pe geam si parca aud linistea...aud cum se misca copacii si sunetele.Imi ingheata mainile cand ma gandesc la vremea de afara; si inghet pe dinautru cand ating picaturile prin geam...refuz s mai mazgalesc pe foaie inca o reusita ce imi va dezamagi si raci sufletul...Ma dor pana si cuvintele pe care nu le scriu si le tin in minte...si astfel imi oglindesc visele in fotografii parca patate de timpul trecut...
Invechite,prafuite si indepartate miresme se leagana in bataia vantului.Sunt purtate dincolo de prelungirea amintirilor mele.Se vor pierde cu ultima picatura de ploaie ce-o va plange cerul. Atunci vei intelege oare chemarea mea...glas despuiat de toamna?
Vino si fi tu glasul ce-mi asurzeste simtul.Fi tu dulcele parfum al patului meu si privirea ce-mi mangaie trupul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu