Eşuez mereu să găsesc o explicaţie a acestei suprapuse si mărginite evoluţii.Mi se pare imposibil să ajung la acea implinire amăgitoare,ce mi s-a etalat in nenumărate rânduri.Deşi o pot explica în zeci de cuvinte şi o pot auzi răsunând în sute de versuri,nu-i urmăresc sensul şi nu-i înţeleg adevărul.Îmi este atât de familiară,se zice că este a mea,dar niciodata nu am avut şansa de a o întâlni şi a-i descifra misterul.De ce mi-o însuşesc şi pretind drepturi asupra-i când ea m-a ales pe mine şi alege in locul meu?
Mi se pare nedrept cât imi este dat să cunosc şi câte îmi sunt refuzate.Mă simt presată de neştiinţa care-mi macină sinele.În mod ironic,neştiinţa mea atrage prea multă cunoaştere lipsită de sens.
Dar ce e cunoaşterea?Neştiinţa care are ca scuză căutarea continuă de adevăr şi care-şi găseşte finele în unul din braţele ignoranţei.Ce patetică şi totuşi resemnată cu neştiinţa ei,este această ignoranţă,atât de maleabilă şi uşor descoperita.Aparent însetată de nimicul ce-l cunoaşte,pretinde o fericire atât de secătuita şi transparentă,care-i absoarbe toată esenţa.Dar fericirea tot fericire,nu?
Chiar de e socotită drept un joc teatral ieftin.O evoluţie lipsită de talent şi concordanţă a minţii cu trupul.Şi ce nenorocuri îţi aruncă în faţă,şi cu câtă uşurinţă te include in jocul ei.
Preţul care se plăteşte pentru a lua parte la acest cerc vicios este chiar fiinţa,eu abandonat al multora.Nimeni nu îşi permite să plătească...dar toţi o facem...
